Raport cursa Orbea Onna 29 20 la Haiduci si Domnite 2022

De ceva vreme ma tin sa incerc in conditii ceva mai variate si de sarcina o Orbea Onna. Eram foarte curios, pentru ca atat importatorul Hive Distribribution, cat si producatorul spaniol au prezentat acest model inca de la lansare, in martie 2022, cu foarte mult optimism. Daca vrei sa sari peste naratiunea experientei personale din cursa si sa treci direct la parerea despre Onna, o gasesti mai jos, evidentiata.

Asadar, iata-ma inscris in ultima clipa, la insistentele unui prieten, la cursa celor de la Riders Club, Haiduci si Domnite, intr-o noua locatie din zona Tohani, Ferma Dacilor. 

Trebuie sa spun ca nu am plecat cu asteptari de ceva performante notabile, pentru ca la 50 km de XC pe plat la fiecare sfarsit de saptamana, nu poti sa ai pretentii serioase, mai ales cand ambitia e mai presus decat conditia fizica si esti inscris, mai mult din orgoliu, la Nivelul 2.

Deci ne pornim planificat din Bucuresti in asa fel incat sa ajungem cu 30’ inainte de inchiderea ridicarii kiturilor la fata locului. La intrarea pe autostrada imi dau seama ca mi-am uitat centura de puls. Am revenit rapid acasa pentru a-l lua, pentru ca la mine pulsul este o componenta extrem de importanta in contextul unor mici avarii cardiace ????. In fine, ajungem in timp, parcam, mergem si ne asezam la coada lunga pentru ridicarea kiturilor. Totusi membrii echipei Riders s-au miscat foarte bine si chiar daca au amanat startul cu 15’, puteau lejer sa se tina de programul cu start la ora 12, pentru ca s-au miscat excelent cu predarea kiturilor. 

Vreme: frig, vantulet si innorat. Eram pregatit si cu bibs scurti si tricou cu maneca scurta, dar si cu hainele de frig. Asa ca am optat pentru cele mai calduroase, pentru a nu irosi energie pe termoreglare in caz de frig. Fail. La 12 fix eram in start si a iesit soarele, temperatura crescand inspre foarte placut. Imi dau seama ca aveam totul tip-top, dar cand ma uit pe cadru, lipsa bidonului m-a plesnit direct in entuziasmul startului de cursa. Ies din tarc si o iau la deal spre masina. Recuperez rapid bidonul cu electroliti si revin inapoi cu pulsul in gat la locul meu de start. 

Startul se da la ora 12:15 si se pleaca la deal, in pluton. Traseul propunea 35km cu diferenta de nivel pozitiva de 730m si grad de dificultate 3/5. Teoretic diferenta de nivel nu m-a speriat, avand experienta unor trasee si mai agresive. Problema a aparut in momentul in care 2/3 (480-500m) din diferenta pozitiva se “umfla” la tine inca din primii 12km, pana la Varful Ciortea (in limba slava DRACUL). Pe buna dreptate Dracul - Doamne (!!), ce urcari pentru un "soarece de preerie" cum sunt eu. 17% am surprins pe Garmin la un moment dat, nu stiu daca a fost cea mai agresiva, dar constant erau peste 10-11%. Trebuie mentionat ca eu am nevoie de cel putin 10 minute de incalzire intr-o anumita zona de puls pentru a functiona corect. Nu am avut parte de acea incalzire, iar aici s-a plecat direct inspre astre, pulsul meu urcand rapid la o constanta de aprox 165, chiar aproape de 180 bpm. Nu sunt un bun catarator fara antrenament prealabil. Dupa concediul din vara, unde faceam zilnic cel putin 1 ora de roadbike cu dif poz de 400m, as fi putut "dovedi" mult mai lejer primii 12km din traseu. Dar acum nu eram pregatit pentru o abordare atat de rapida. O concentratie prea densa in primii kilometri pentru nivelul meu actual. 

Ma rog, la releul din Varful Ciortea am gasit primul punct de alimentare unde am bagat o mana de glucoza in buzunar, am dat pe gat o limonada si un pahar de apa si am luat-o la vale. Pierdusem multe pozitii pe urcare. Daca ai ceva experienta in curse, stii ca ceea ce pierzi pe urcare este foarte greu de recuperat pe coborare. Totusi coborarea este punctul meu forte. Probabil ca timpul petrecut pe motorul de enduro mi-a cizelat tehnica. Deci de acolo am inceput sa depasesc cataratori buni, dar mai calculati pe coborari. Am inceput sa ma bucur de viteza si de cararea superba, care alterna piatra de gol alpin, hopuri, viraje largi, stranse, piatra, pamant, nisip. Garmin chiar mi-a inregistrat o saritura de vreo 3.5m in lungime (probabil usor exagerata), pe care cred ca mi-o si amintesc. 

Primele urcari au lasat urme: chiar pe coborari, stand in pedale, am inceput sa primesc semnale de crampe in cvadricepsi. Nasol. Eram abia la putin dupa jumatatea cursei. La un moment dat, o zona de trepte de beton m-a obligat sa cobor (din nou) la push-bike si mi-am dat seama ca nu puteam indrepta picioarele fara a avea crampe. Nu am mai avut parte de carcei de cand ma pregateam pentru triatloane. Asa ca pe urmatoarele urcari am incercat sa pastrez un ritm constant, fara sa fortez prea mult. Norocul a fost ca cei aprox 230m pozitivi au fost desfasurati constant, pe urcari de maxim 5%, asa ca nu a fost dramatic. Am avut, de asemenea, multa sansa pentru ca am ales o presiune relativ ridicata in anvelope (better safe than sorry). Necunoscand traseul am pariat pe siguranta si am mers pe 1.9 spate si 1.6-1.7 pe fata. Chiar daca in combinatie cu furca prost setata mi-a distrus bratele pe coborare, macar nu am avut parte de pana, ceea ce nu pot spune despre foarte multi concurenti pe care i-am vazut pe margine, schimband camere. Onna fiind un model entry-level nu vine cu jante tubeless ready, dar daca as avea o bicicleta cu jante tubeless ready, primul lucru pe care l-as face, ar fi sa investesc intr-un kit tubeless. Scade greutatea rotilor si elimina substantial riscul penelor, mai ales atunci cand nu ai foarte multa experienta in a aborda zonele pietruite de viteza.

Ultimii 6km i-am parcurs pe drum minunat de piatra, cu inclinatie de 4-6%, printre vii, unde am intalnit foarte multe echipe (parinti – copii mici) pe care i-am incurajat, fiind multi dintre ei, extenuati.  

Am terminat cu 5min peste limita pesimista pe care mi-o setasem (2h:30), cu ceva crampe musculare, dar cu un feeling foarte placut. Interesant ca la o zi dupa cursa ma simt excelent, fara febra musculara, si chiar iesit la o tura scurta de recovery. Ceea ce ma face sa ma gandesc ca totusi sursa crampelor a stat in alimentatia deficitara si nu atat de mult in lipsa antrenamentului. 

Una peste alta, o cursa foarte frumoasa, cu o organizare impecabila a celor de Riders Club, cu care ne-au obisnuit.

Bicicleta Orbea Onna 29 20

Ca model inlocuitor pentru gama MX, o bicicleta «de duminica», cumva o percepeam ca pe o bicla entry-level. Ceea ce si este, de altfel. Vazusem in prealabil si prezentarea celor de la Freerider (disponibila aici), dar pana nu incerci tu, nu te convingi.

Printre multele Orbea vazute la concurs (Oiz, Alma, chiar si Laufey si Occam), a fost singura Onna.

Primele setari pe care le-am facut cu o seara inainte de cursa:

• Coborarea ghidonului la maxim (din distantierii cuvetei furcii)
• Saua la inaltimea corecta
• Indepartarea « balastului » (lumini, stopuri)
• Inlocuirea suportului de bidon
• Presiunea in roti
• Verificare transmisie si frane

Pro:

• Stabila
• Geometrie racing, fara sa fie obositoare sau solicitanta
• Franele Shimano (BL-MT200) o surpriza foarte placuta – nici la franari violente dupa cobarari rapide nu s-au inmuiat, facand fata foarte bine celor +80kg 
• Transmisia 1 x 10 Deore Shadow Plus este exacta, iar combinatia 30 dinti pe foaie si 11-46 pe caseta a acoperit bine toate palierele de viteza si inclinatie; un incepator totusi poate ar prefera varianta de echipare Onna 30, cu 2 x 10 
• Cauciucurile Kenda K1153 de 2.35 latime au grip bun pe trail, putin ezitante pe piatra, bune pe stanca din golul alpin, si mi-au dat incredere pe coborari; cred ca daca aveam ghinionul unui traseu ud, lucrurile stateau diferit
• Designul atragator, racing, care m-a facut sa ma intorc sa ma uit din nou la ea fixata pe suportul de pe masina

Contra:

• Suspensia SR Suntour XCR 32 pe aer, cursa 100mm 

Senzatia placuta, de incredere, pe care mi-a oferit-o Onna in primii kilometri, mi-a indus cumva asteptarea la un pachet de excelenta, dar aducandu-mi aminte ca este totusi un hard-tail entry-level, am realizat ca suspensia este, totusi, rezonabila. Nu am avut timp sa-i fac setari la compresie si rebound, deci cum am luat-o, exact asa am rulat-o. Probabil ca daca ma jucam putin, imbunatateam simtitor feelingul. 

Concluzia:

Onna m-a surprins foarte placut. Neasteptat de placut. Varianta Onna 20 este un compromis bun pentru cineva care cauta o bicicleta de calitate, potrivita atat pentru plimbari, dar si curse de XC pe plat (gen Prima Evadare). Echiparea este corecta pentru pret si profilul cumparatorului. 

Daca esti sensibil la pret, exista varianta Onna 50, cu o echipare inferioara, dar mai mult decat suficienta pentru pretentiile unui incepator.

Pentru terenuri cu diferenta de nivel mai agresiva, unde conditia fizica nu te ajuta, ai putea alege Onna 40 sau 30, cu 2 x 9, respectiv 2 x 10.

La polul superior gasim Onna 10, cu echiparea cea mai performanta pentru acest model.