Marathon 7500 - 21 iulie 2013 - Editia a V a

Mi-ar fi placut sa scriu despre experienta Marathon 7500 pe ultimii kilometrii ai concursului sau macar imediat dupa aceea. Ar fi fost mult mai usor sa surprind in cuvinte senzatiile traite.

Totusi, nu am reusit si iata-ma scriind la 5 zile dupa concurs si cu 1 ½ zi inainte de o noua proba superba, Triatlonul Brasovului.

Asadar, cronica unui Marathon pe care l-am parcurs si anul trecut, iar pe care anul acesta l-am abordat cu antrenament, motivatie si asteptari, poate, suprarealiste J.

Trebuie sa specific, ca formatul ales de organizatorii Marathon 7500 este acela de tandem, masculin, feminin sau mixt, motiv pentru care o piesa importanta a cursei o reprezinta colegul de echipa.

Anul trecut, imediat dupa terminarea cursei, ne lingeam ranile cu colegul si prietenul meu, intrebandu-ne “De ce?” si fredonand in cor “a fost o experienta singulara”. Dupa vreo 2 zile, insa, deja abia asteptam editia a 5-a.

Si iata-ne la editia 2013, a 5-a a acestui marathon montan de aproximativ 45km. Ne inscriem din timp, rezervam acelasi nume de echipa ca si anul trecut, si incepem sa studiem log bookul editiei precedente- unde am pierdut fata de concurentii dinaintea noastra, unde am castigat, unde am putea imbunatati, cat si unde sa oprim pentru alimentare cu apa si hrana etc. O pregatire cu simt de raspundere J.

Ajungem rapid la Salvamont Pestera ocolind lacul Bolboci pe partea dreapta, pe un drum asfaltat ca-n palma. Mancam repede ceva la una dintre vilele dotate cu restaurant (nimic spectaculos, din pacate) si ne grabim sa ajungem la sedinta tehnica. Intarziem vreo 15 min, dar prindem ce era mai important si aruncam si cateva intrebari. Mai ne intalnim cu cativa prieteni, discutam, dezbatem obiectivele fiecaruia pentru ziua de maine si ne indreptam spre culcare. Operatiunea “Cortul” a esuat lamentabil. Frigul, muzica din boxele de la finish (primele 3 echipe din categoria Elite- 90km urmau sa ajunga in cursul noptii, pana la startul categoriei noastre) si roua abundenta ne-au stricat planurile nocturne. Asa ca am dormit pe sarite si auzind cam tot ce se intampla in jur.

Ora 5:15 - ne-am trezit si dupa tabieturile normale, ne-am pregatit pentru verificarea echipamentelor si ulterior pentru start. Remarc atentia de care au dat dovada organizatorii anul acesta verificarii echipamentelor: toti concurentii au trecut prin filtru. Totusi, interesant este, ca imediat dupa ce au trecut filtrul, multi dintre participanti au pierdut subit din greutatea elementelor obligatorii (lanterna de cap, pantaloni lungi, bluza cu maneca lunga, haina de ploaie, compresa sterile, fasa elastica, rucsac, mobil etc) si pareau ca alearga intr-un cross de 5 km. Probabil, ca nici verificarea “in mod aleatoriu” din punctele de control de pe traseu nu a mai fost realizata. Sa nu ma leg totusi de astfel de detalii. In definitiv, ce inseamna intr-o cursa de 45 km cateva kg in plus sau in minus… J Prelungesc putin paranteza, si fara nici un fel de ironie de data asta, vreau sa felicit organizatorul pentru modul in care a pregatit evenimentul de anul acesta. Absolut nicio legatura cu ce s-a intamplat anul trecut, cand a fost cea mai proasta organizare a vreunui concurs la care am participat. De data asta, ca s-a intrecut este foarte clar, dar a fost una dintre cele mai complete organizari pe care am experimentat-o: informatii clare despre ce si unde gasim; si unde s-a spus ca gasim, apai gaseam: apa din belsug, isotonice, paine, cascaval, slanina, halva, banane, mere, lamai, rosii, toate in majoritatea punctelor de control de pe traseu, iar la sosire supa calda, paste, slanina, paine taraneasca, banane, mere, pepeni, bere etc. Poate parea descrierea unui gurmand, dar credeti-ma, ca atunci cand parcurgi 45km in regim de cursa pe trasee montane, ai nevoie de multe alimente esentiale pentru a rezista si a te reface dupa efort. Inchid paranteza.

Ora 6:15 - se da startul. In jur de 135 de echipe pleaca de la Salvamont Pestera pe Valea Obarsiei, directia Omu’, la primul Punct Control, 6.47 km. Prognoza meteo anunta furtuna in jurul orei 15, ceea ce putea complica situatia destul de rau. Pana la varful Omu’ (2505m) se merge relativ tare, avand toti excedent de adrenalina. Sunt cu ochii pe puls, impunandu-mi sa nu sar de o anumita limita din rationamente medicale. Pana la Omu’ merg si cu media si cu maximum pulsului sub valorile de anul trecut- explicatia: antrenament mai bun anul asta si o temperatura foarte placuta in concurs. Simt ca merg bine si-l trag pe coechipierul meu. Ajungem la Omu’ ne stampilam repede foaia de concurs, bagam ceva bucati de paine si niste lamai si incepem coborarea pe Valea Cerbului. Pentru cei care nu au experienta montana, impresia este ca la vale este floare la ureche. Valea Cerbului este abrupta, cu multe pietroaie, pietricele si diferente de nivel care-ti solicita cvadricepsii si ligamentele genunchilor la maxim. Pare simpla si am vazut o sumedenie care au trecut in alergare alerta pe langa noi, iar inainte de La Prepeleac erau lati. Alergarea pe plat solicita muschii complet diferit fata de alergarea montana. Cert este, ca anul asta nivelul concurentilor a fost foarte bun. Mult peste cel de anul trecut. Cu un castig de aproximativ 15’ pe doar 7 km, totul parea ca ne vom clasa peste estimarile noastre de sub 12 ore. Dar ghinionul a facut, ca dificultatea si ritmul sa suprasolicite genunchii coechipierului meu, reactivand o problema mai veche a ligamentelor. Asta ne-a incetinit foarte mult, iar obiectivul a devenit unul de “supravietuire” si terminare a cursei.

Ora 9:36 - ajungem la Cabana Gura Diham, PC2, dupa o coborare de 7.8 km si o diferenta de nivel negativa de aproximativ 1490m. Facem pauza scurta, ne bifam si trecem mai departe. Traseul catre Poiana Izvoarelor este in urcare (dupa coborarea Vaii Cerbului revenirea urcarii este mana cereasca), dar o portiune de 1km este destul de grea. Simtim deja oboseala in picioare. Permanent ma bombardez cu ciocolatele, glucoza si banane pentru a-mi pastra nivelul de energie ridicat. Este vital sa alimentezi permanent organismul cu alimente bogate in carbohidrati sau geluri speciale, si foarte multe lichide. Anul trecut am consumat 11 litri de apa pe parcursul cursei, eliminand exclusiv prin transpiratie. Anul asta au fost undeva la 4.5- 5 litri, multumita  tonusului general si a temperaturii.  Terminam cu bine si tronsonul asta, punctand Poiana Izvoarelor. Trecem mai departe si incepem ascensiunea catre La Prepeleac, ” anticamera” varfului Bucsoiu (2492m)- killerul absolut. Temperatura este inca foarte placuta, devenind chiar usor racoroasa in timp ce strabatem cu greu poteca ingusta, sinuoasa si aproape verticala a Bucsoiului. Nu descriu mai mult Bucsoiu. Privelistea este absolut magica, dar urcarea in regim de cursa poate fi pentru multi un calvar, daca nu te hidratezi si alimentezi corespunzator.

Ora 14:04 - dupa 25.37km ajungem din nou la Omu’ unde pauzam din nou. Muschii ard si simt acumularea de acid lactic care incepe sa-mi dea dureri groaznice de cvadriceps. Imi lovesc puternic muschii pentru a incerca sa “sparg” acumularea. N-am contractii musculare, totusi lipsa de antrenament pe coborare montana isi spune cuvantul. Mai avem sub 20km si se fac in variatii de coborari si urcusuri usoare, exceptie facand coborarea de pe muntele Batrana, ceva mai abrupta si cu o zona de pietris extrem de alunecoasa.Oboseala si frustrarea pierderii posibilitatii de a ne bate recordul ne macina. Ne certam. Psihicul este o componenta poate mai importanta decat corpul in lupta dusa cu cronometrul, dar mai ales cu tine insuti. Intrebarea “de ce” revine obsesiv in mintile amandurora. Dupa 15 minute ne revenim ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si, culmea, incepem urcarea catre Saua Strunga cu energie pozitiva.  Discutam si mergem in pas alert. De alergare nu mai poate fi vorba.Dupa PC5 incepem ultima coborare catre Padina si norii incep sa se adune peste noi. Ploaia nu ne ocoleste. Ultimii 4 km prin namol si ploaie torentiala. Nu mai conteaza. Poate sa si ninga. Fortam muschii si pe ultimii 2 km reusim sa ne indepartam de 2 echipe concurente cu care am parcurs ultimii 6 km. Urmam o poteca alternativa prin noroi, care ne trece prin Ialomita, iar decizia ne aduce la finis un avans de 5’.

Touch-down: 12:32:05. Am terminat cu o medie pe km mai slaba decat anul trecut. In conditii normale conform calculelor mele am fi putut termina intre 10:30 si 11:15 ore.

Durerea incepand cu primele 5 minute de dupa finish, cand ne-am mai linistit entuziasmul terminarii cursei, si care a durat 72 ore, este greu descriptibila. A fost o noua lectie pe care corpul mi-a oferit-o si care a generat cautari de raspunsuri si discutii despre deciziile gresite pe care le-am luat. Procesul continua…J

Concluzionand:

• Un concurs superb, sprijinit de o vreme favorabila si o organizare fara cusur
• Antrenamentul pe plat nu tine locul antrenamentului montan
• Alimentarea si hidratarea sunt ambele extrem de importante pentru mecanismul organismului         
• Cel putin o tura prealabila a traseului este recomandata inainte de participarea intr-un concurs montan
• Echipamentul joaca un rol esential in tot sistemul concursului (incaltarile nepotrivite pot duce la accidentari grave atat pe urcare, dar mai ales pe coborare; betete potrivite te pot ajuta mult sa economistesti energie la coborare)

Spor la antrenament!